Despre pocăință

Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este μετάνοια (metanoia). În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta (de a gândi). Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor și bineînțeles schimbarea vieţii noastre.

Cum are loc pocăința?

La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, şi nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri şi le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se mişte cu grijă, întrucât nu ştia unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede şi se mişcă liber. Acelaşi lucru se petrece şi în viaţa duhovnicească. Când suntem cufundaţi în păcate iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumeşti, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători de starea noastră lăuntrică şi mergem neîncetat pe o cale greşită, fără să ne dăm seama de asta. Dar iată, o rază a luminii dumnezeieşti pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înşine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuisem că sunt strălucite! Vom înţelege limpede că mergem pe căi greşite. Şi vom înţelege clar care-i calea cea bună. (Sf. Ioan Maximovici, Predici și îndrumări duhovnicești, Ed. Sophia, București, 2001, pag. 76-77)

Ce înseamnă a te pocăi?

Înseamnă a-ți da seama de păcatele tale, a te mâhni pentru ele, a le părăsi și a nu te mai întoarce la ele. În acest chip, mulți păcătoși s-au prefăcut în sfinți, mulți nelegiuiți au devenit drepți. (Sf. Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, Ed. Sophia, București, 2008, pag. 79-80)

„Nu vom fi învinuiți, o, prieteni, la ieșirea sufletului, că nu am săvârșit minuni, nici că n-am teologhisit, nici că n-am fost văzători, dar vom da negreșit socoteală lui Dumnezeu că n-am plâns (pentru păcatele noastre)“ (Sf. Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul VII)

„Pocăința este cerere de iertare pentru păcatele din trecut, în rugăciune plină de umilință, necontenit, în tot ceasul, rugăciune care ne apropie de Dumnezeu și mâhnire pentru păzirea de păcatele viitoare.“ (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, pag. 233)

♦ Dialog cu Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul:
– Cuvioase, spuneţi ceva despre viaţa duhovnicească.
– Oricine nu se pocăieşte, va fi pierdut.
– Acesta e un cuvânt greu, cuvioase.
– Ţi-l voi spune încă o dată: oricine nu se pocăieşte va fi pierdut.
(Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Viaţa şi cuvintele, Ed. Egumeniţa, 2003, pag. 223-224)