Analiză vs. judecată
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, și cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, și bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 1-3)
Scurtă introducere
Știm oare exact ce este judecarea și ce este analiza? Am cercetat cu atenție Scriptura și scrierile Sfinților Părinți, apoi am întrebat în stânga și-n dreapta, cu scopul de a verifica încredințările mele și eventual de a mă corecta. Mare confuzie se face între „a analiza“ și „a judeca“. Încerc să dau o mână de ajutor.
Pilde 17, 15: Cel care achită pe cel vinovat și cel ce osândește pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului.
Pilde 17, 26: Nu se cuvine să pui la plată pe omul drept, nici să osândești pe cei nevinovaţi din pricină că umblă drept.
1Regi 2, 9: … ci cel ce voiește să se laude, cu aceea să se laude că știe și cunoaște pe Domnul și face judecată și dreptate în mijlocul pământului.
Psalmul 81, 2-3: Până când veţi judeca cu nedreptate și la feţele păcătoșilor veţi căuta? Judecaţi drept pe orfan și pe sărac și faceţi dreptate celui smerit, celui sărman.
1Corinteni 11, 31: Dacă ne-am judeca pe noi înșine, nu am mai fi judecaţi de Domnul.
„Critica încununează opera“ spunea părintele Arsenie Papacioc, iar Sf. Antonie cel Mare zicea că „cea mai mare virtute este spiritul critic“. Ce este spiritul critic? Este discernământul, este capacitatea de a deosebi binele de rău, este deprinderea de a interacționa cu gândurile/informațiile în mod activ, de a le interpreta și evalua.
Analiza pertinentă a faptelor
Analiza pertinentă a faptelor este constatare, nu păcat. Dacă nu analizezi, cum vei fi iubitor de dreptate? („Fericiţi cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura“ - Matei 5, 6)
♦ Sfântul Dorothei al Gazei (†570) învăța așa: „Dacă vei zice „acesta s-a îmbătat“, nu judeci, ci faci o constatare, dar dacă zici: „iată un bețiv“, cazi în judecată, căci fapta lui de a se îmbăta o răspândești asupra întregii sale vieți și-l identifici cu ea. Nu este mai mare semn al smereniei decât a nu-l judeca pe celălalt în căderea sa“.
Să judeci fapta rea, nu pe cel care a săvârșit-o. Trebuie să ne considerăm pe noi mai păcătoși decât toţi. Trebuie să iertăm orice rău făcut de aproapele și să-l urâm doar pe diavol, care l-a târât spre acesta. Se întâmplă uneori să ni se pară că cineva a săvârșit o faptă rea. În realitate însă fapta aceasta poate fi bună, deoarece se face cu intenţie bună. Ușa pocăinţei este deschisă pentru toţi, și nu știm cine va trece primul prin ea - tu sau cel pe care-l osândești?
Citește în continuare tot articolul…