Despre mâncare (Sf. Cuv. Paisie Aghioritul)

Atunci când cineva nu se înfrânează poartă cu sine magazii întregi. În timp ce, dacă se înfrânează și mănâncă numai cele care îi sunt necesare, organismul său arde toate substanţele hrănitoare și nu depozi­tează nimic. Felurimea mâncărurilor întinde stomacul și aduce pofta, dar pricinuiește moleșeală și înfierbântare în trup. Dacă pe masă există numai un fel de mâncare și care nu este destul de gustos, se poate ca nimeni să nu mănânce o porţie întreagă, iar dacă este gustos și cineva se va lăcomi, se poate să mănânce puţin mai mult decât îi trebuie.

Dar atunci când pe masă există pește, supă, cartofi, brânză, ouă, salată, fructe și prăjituri, vrea să le mănânce pe toate și mai cere încă și altele. Pe toate le trage pofta, pentru că una o îndeamnă pe alta. Și uită-te, omul nu suportă nici măcar un singur cuvânt; pe unul nu-l înghite, pe celălalt iarăși nu-l înghite, în timp ce sărmanul stomac orice mâncare îi aruncăm, o suportă. Dar oare îl întrebăm dacă le poate mistui? Adică stomacul care nu are logică ne întrece în virtute și se nevoiește să le mis­tuie pe toate. Și dacă un fel de mâncare nu se potrivește cu altul când intră înăuntru, se ceartă, și atunci bietul stomac ce să mai facă? Începe după aceea indigestia.

– Și cum putem, Părinte, să ne tăiem obișnuinţa de a mânca mult?

– Este trebuinţă de puţină frână. Mai bine este să nu mănânci mâncarea care îţi place, ca să nu-ţi faci de lucru, pentru că încet-încet se mărește hambarul. Și după aceea acest „vameș-nemilostiv“, așa cum îl numește Avva Macarie, va cere mereu. În vremea mesei ești satisfăcut, dar după aceea simţi nevoia să dormi, și nici să lucrezi nu mai poţi. Dacă mănânci un singur fel de mâncare, acesta îţi ajută să-ţi tai pofta.

– Părinte, atunci când există multe feluri de mâncare, dar în cantităţi mici, există iarăși același pericol?

– Desigur, pericolul este la fel de mare, numai că partidele sunt mici și nu pot face guvern. Atunci când există o mare felurime de mâncăruri, este ca și cum s-ar aduna în stomac multe partide, și unul îl irită pe celălalt, apoi se încaieră între ele, se bat și începe indi­gestia…

Plăcerea pe care o dă mâncarea simplă este mai mare decât cea pe care o dau cele mai bune mâncăruri. Atunci când eram mic, mergeam în pădure și mâncam numai o bucată de covrig, și nu mai voiam nimic altceva. Cele mai bune mâncăruri nu-mi puteau înlocui acea mulţumire duhovnicească pe care o simţeam. Dar făceam aceasta cu bucurie. Însă cei mai mulţi oameni nu au simţit satisfacţia stomacului ușor. La început, atunci când mănâncă ceva gustos, simt o oarecare satisfacţie, dar apoi intră la mijloc lăcomia, mănâncă mult și, mai ales atunci când sunt bătrâni, simt o greutate în tot trupul, și astfel se lipsesc de satisfacţia stomacului ușor.