Despre Oastea Domnului

„Răspunsul grăbit este al minţii, în timp ce răspunsul ce trece prin rugăciune este al lui Dumnezeu.“ (Sf. Cuv. Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, pag. 117)

1. Cine sunt ostașii?

Oastea Domnului este o mișcare religioasă pietistă din cadrul Bisericii Ortodoxe, care a luat ființă în anul 1923, la inițiativa preotului ardelean Iosif Trifa (1888-1938) căsătorit cu Iuliana Iancu, nepoată de frate a lui Avram Iancu (†1872) revoluționar român pașoptist.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat statutul Asociației Oastea Domnului prin hotărârea cu numărul 9067/28.09.1990. Acest statut a suferit câteva modificări de fond, însă, în esență, a rămas neschimbat.

Între articolele din statut asumate de către membrii Oastei Domnului se precizează: „Oastea Domnului mărturisește fără știrbire credința de totdeauna a Bisericii Ortodoxe“ (art. 9); „Oastea Domnului cheamă pe membrii săi la o participare statornică și activă la întreaga viață liturgic-sacramentală a Bisericii Ortodoxe, la împărtășirea de harul și darurile lui Hristos prin Sfintele ei Taine și ierurgii și, în special, prin spovedanie și Sfânta Euharistie cât mai des“ (art. 13); „Programele adunărilor Oastei Domnului nu se vor suprapune niciodată Sfintei Liturghii“ (art. 17); „Fiecare membru al Oastei Domnului este dator să fie un mădular activ al parohiei din care face parte“ (art. 19). Acest statut este public și poate fi consultat integral prin lecturarea periodicului Patriarhiei „Vestitorul Ortodoxiei Românești“, anul II, nr. 21-22, Noiembrie 1990, pp. 2-4.

Oastea Domnului are sediul administrativ la Sibiu, unde dispune de editură, librărie și tipografie proprie. Oastea Domnului este condusă de un „Sfat Frățesc“ din care fac parte aproximativ 30 de membri, reprezentanți ai zonelor.[1]

Membrii mișcării Oastea Domnului declară despre ei înșiși următoarele:
„Noi, Oastea Domnului, lucrăm mai mult în cadrele așa-numitului apostolat laic. Adică, îi chemăm și pe mireni la lucru pentru vestirea Domnului, pentru vestirea mântuirii“.[2]

Ostașii cred că apostolatul laicilor a fost propovăduit de însuși Sfântul Ioan Gură de Aur și că oricine poate fi dascăl, căci „fiecare dintre școlari, imitându-l pe învățătorul lui, va deveni iute și el un dascăl și va avea aceeași îngrijire faţă de alţii, precum a avut-o și dascălul față el“.[3]

2. Întrebări și răspunsuri

♦ Este Oastea Domnului în Biserică sau în afara ei?
Răspunsul: Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut și trăiește sub aripa Bisericii. E o familie restrânsă, o comuniune de frățietate evanghelică. Oastea Domnului nu are nici o pretenție dogmatică sau canonică. Oastea nici nu a vrut și nici nu vrea să facă reguli peste sau contra Bisericii. Oastea Domnului vrea să trăiască, cu toată ființa, regulile existente ale Bisericii. Oastea Domnului nu e ceva mai mult decât Ortodoxia, ci este o familie restrânsă, o comuniune de frățietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învățăturile Bibliei și ale Bisericii. (fragmente din Moțiunea din 12 septembrie 1937)

♦ Ostașii sunt pro sau contra neoprotestanților (penticostalilor, baptiștilor, etc.)?
Răspuns: În scrierile sale, părintele Iosif Trifa a fost deosebit de critic față de cultele neoprotestante. El era convins că sectarismul nu putea fi combătut decât cu muncă multă de evanghelizare în rândul credincioșilor ortodocși. „Trebuie să-i îndreptăm pe sectari prin puterea dragostei“, susținea Iosif Trifa. Tocmai de aceea, îi îndemna pe ostașii Domnului să fie un exemplu de corectitudine și credință, deoarece „pe cei rătăciți îi putem îndrepta prin strălucirea vieții noastre“.

♦ Adunarea ostașilor este „Liturghia de după Liturghie“?
Răspuns: Așa o descria Pr. Ion Bria, „Doctor honoris causa“ al Facultăţii de Teologie din Preșov și care din 1973 până în 1994 a lucrat la Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva.

♦ Ce mai știm despre ostași?
- adunările lor sunt foarte asemănătoare cu cele ale baptiștilor sau ale penticostalilor
- ostașii cred că ceilalți ortodocși trebuie să treacă la Oastea Domnului
- cei care intră în Oaste fac un nou legământ (botezul mare) și poartă un semn distinctiv
- între ei, ostașii se salută cu „Slăvit să fie Domnul“ și se numesc frați și surori
- toți pot predica fără să studieze teologia și fără binecuvântarea episcopului
- toți pot rosti rugăciuni în public ca și neoprotestanții
- se inspiră mult din cărțile neoprotestante, mai puțin din cele ortodoxe
- Traian Dorz credea că Biserica Ortodoxă și cea Catolică sunt biserici surori

„Dacă nu trăim ortodoxia, pur și simplu nu suntem ortodocși, indiferent de ce convingeri formale am avea.“ (Pr. Serafim Rose)

„Oastea Domnului este puntea către sectari.“ (Sf. Ilie Cleopa)

Note

Bibliografie

1. oasteadomnului.ro
2. Sfânta Scriptură, Versiunea Ortodoxă Sinodală, 2008.
3. Dicționarul Explicativ al limbii române, online.