🏠 Canonul pt. răstignirea Domnului și plângerea MD ³ Cântarea 1, glasul al 6-lea: Irmos:Ca pre uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pre prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: „Lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm! Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Dacă a văzut Precista Fecioară pre Fiul său și Domnul spânzurat pre Cruce, văitându-se, striga cu amar împreună cu celelalte femei și oftând grăia: Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Te văd acum, iubitul meu Fiu și dorit, spânzurat pre Cruce și mă rănesc acum cu inima, zicea Precista. Dar dă cuvânt roabei Tale, Bunule. Slavă De voie, Fiul meu și Făcătorule, rabzi pre lemn moarte cumplită, Fecioara grăia, stând înaintea Crucii cu apostolul cel iubit. Și acum... Acum m-am lipsit de așteptarea mea, de bucuria și de veselia Fiului meu și Domnul. Vai mie! Că sunt zdrobită de durere, Precista plângând, grăia. Cântarea a 3-a Irmos:Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălțat fruntea credincioșilor Tăi, Bunule și ne-ai întărit pre noi pre piatra mărturisirii Tale. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! De frica iudeilor, Petru s-a ascuns și toți credincioșii au fugit părăsind pre Hristos, Fecioara suspinând, grăia: Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Pentru nașterea Ta cea străină și înfricoșătoare, Fiul meu, eram mai mărită decât toate maicile. Dar vai mie! acum văzându-Te pre lemn, mă aprind cu inima. Slavă Văzând pre Fiul meu, pre Carele pre brațe prunc L-am purtat, l-aș lua de pe lemn, zicea Precista; dar vai mie! Nimeni nu mi-L dă. Și acum... Iată Lumina mea cea dulce, nădejdea și viața mea cea bună, Dumnezeul meu a apus pe Cruce; mă aprind cu inima, grăia Fecioara suspinând, grăia. Cântarea a 4-a Irmos:Hristos este puterea mea, Dumnezeu și Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviință cântă, grăind din cuget curat întru Domnul prăznuind. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Soarele cel neapus, Dumnezeule Cel preaveșnic și Făcătorul tuturor făpturilor, Doamne, cum rabzi patimă pe Cruce? Precista plângând, grăia. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Cea neispitită de nuntă, plângând, grăia către cel cu bun chip: „Grăbește, Iosife, apropie-te la Pilat și cere să iei de pre lemn pre Învățătorul tău. Slavă Văzând Iosif pre cea Curată lăcrimând cu amar, s-a tulburat și plângând, s-a dus către Pilat, grăind cu plângere: „Dă-mi trupul Dumnezeului meu. Și acum... Văzându-Te pre Tine rănit și fără slăvire, gol pre lemn, Fiul meu, mă aprind cu inima, suspinând ca o maică, Fecioara grăia. Cântarea a 5-a Irmos:Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele cele ce dis-de-dimineață vin la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă pre Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cela ce chemi din negura greșalelor. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Luându-L cu plângere, Maica cea neispitită de bărbat L-a pus pre genunchi și rugându-L cu lacrimi și sărutându-L cu amar, plângea și grăia. Slavă O nădejde și o viață Te aveam pre Tine, Stăpâne, Fiul meu și Dumnezeule, întru lumina ochilor, roaba Ta. Iar acum sunt lipsită de Tine, dulcele și iubitul meu Fiu. Și acum... Dureri și necazuri și suspinuri m-au aflat, vai mie! Precista suspinând cu amar, grăia, văzându-Te pre Tine mort, Fiul meu cel iubit, gol și părăsit și uns cu mirezme. Cântarea a 6-a Irmos:Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, grăiesc către Tine: Scoate din stricăciune viața mea, Multmilostive. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Văzându-Te mort, Iubitorule-de-oameni, pre Tine, Cel ce ai înviat pre cei morți, rău mă vait și mă rănesc cu inima, aș fi vrut să mor cu Tine, grăia Precista, că nu răbda să Te văd mort fără suflare. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Văzându-Te pre Tine, Preabunule Dumnezeule și Milostive Doamne, fără slăvire, fără suflare și fără chip, mă mir și plâng, ținându-Te precum nu m-am nădăjduit să Te văd! Vai mie, Fiul meu și Dumnezeule! Slavă Nu grăiești roabei Tale cuvânt, Fiul lui Dumnezeu? Au îndura-Te-vei, Stăpâne, de Ceea ce Te-a născut pre Tine? Grăia Precista suspinând și plângând și săruta trupul Domnului său. Și acum... Gândesc, Stăpâne, că nu voi mai auzi glasul Tău cel dulce, nici nu voi mai vedea frumusețea feței Tale, ca mai înainte; pentru că ai apus, Fiul meu, de la ochii mei. CONDAC, glasul al 8-lea: Pre Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniți să-L lăudăm; că pre Acesta L-a văzut Fecioara Maria pre lemn și a zis: „Deși rabzi răstignire, Tu ești Fiul și Dumnezeul meu. ICOS Ca o mielușea, văzând pre mielușelul său tras spre junghiere, mergea în urmă Fecioara Maria cu părul despletit, dimpreună cu alte femei, grăind așa: „Unde mergi, Fiule? Pentru ce faci călătorie grabnică? Au doară este și altă nuntă în în Cana Galileii și acum Te grăbești a merge acolo, ca să le prefaci vinul în apă? Dar merge-voi cu Tine, Fiule? Sau așteptate-voi? Dă-mi răspuns, Fiule, nu mă trece tăcând, Cela ce m-ai păzit curată. Că Tu ești Fiul și Dumnezeul meu. Cântarea a 7-a Irmos:Dătător-de-rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioșilor tineri, iar pre haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pre chinuitorul l-a plecat a grăi: Binecuvântat ești Dumnezeul părinților noștri. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Unde este, Fiul meu și Dumnezeule, bunavestirea cea dedemult, numindu-te pre Tine Împărat și Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Căci acum Te văd pre Tine, lumina mea cea dulce, gol, mort și rănit. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Cela ce alini durerile, primește-mă acum la Tine, Fiul meu și Dumnezeule, ca să mă pogor și eu, Stăpâne, în iad cu Tine; nu mă lăsa singură, că nu pot răbda să mai trăiesc, nevăzându-te pre Tine, Lumina mea cea dulce. Slavă Suspinând cu amar Cea fără prihană, împreună cu celelalte femei purtătoare-de-mir și văzând cum îl duc pre Hristos, grăia: „Vai mie, ce văd? Unde mergi acum, Fiul meu și pre mine singură mă lași? Și acum... Suspinând și slăbind, Cea fără prihană grăia mironosițelor: „Plângeți împreună cu mine și vă tânguiți amar, căci iată Lumina mea cea dulce și Învățătorul vostru se dă mormântului. Cântarea a 8-a Irmos:Din văpaie cuvioșilor rouă ai izvorât și jertfa dreptului cu apă ai ars-o. Căci toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pre Tine Te preaînălțăm întru toți vecii. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Văzând Iosif pre Fecioara plângând, inima i se rupea și plângea cu amar: „O, Dumnezeul meu! Cum Te voi îngropa acum eu, robul Tău? Cu ce pânză voi înfășura trupul Tău? Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Mai presus de mine a covârșit vederea Ta, Doamne, cea străină, Cela ce porți toată făptura. Pentru aceea și Iosif împreună cu Nicodim Te poartă, ca pre un mort, pre mâinile lor și Te îngroapă. Binecuvântăm pre Tatăl și pre Fiul și Sfântul Duh, Dumnezeu! Taină străină și preaslăvită văd, Fecioara frăia Fiului său și Dumnezeu: Cum Te pun în mormânt pre Tine, Carele cu porunca pre morți îi scoli din mormânt? Și acum... Nici de la mormântul Tău nu mă voi scula, Fiul meu, nici a izvorî lacrimi nu voi înceta, până ce și eu mă voi pogorî în iad; că nu pot răbda despărțirea de Tine, Fiul meu. Cântarea a 9-a Irmos:Pre Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngerești; Iar prin Tine, Precistă, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pre Carele slăvindu-L cu oștile cerești, pre Tine te fericim. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! De acum nu se va mai lipi de mine bucuria niciodată, suspinând grăia Cea fără prihană. Că lumina mea și bucuria mea în mormânt au apus. Ci nu-L voi lăsa singur, aici voi muri și mă voi îngropa cu Dânsul. Slavă ție, Dumnezeu nostru, slavă ție! Rana sufletului meu, tămăduiește-o acum, Fiul meu, grăia Preacuvioasa lăcrimând; înviază și-mi potolește durerea și necazul. Că poți, Stăpâne, câte vei vrea să faci, măcar de Te-ai și îngropat de voie. Slavă O, cum s-a ascuns ție adâncul îndurărilor, Maică, în taină a zis Domnul, că vrând să mântuiesc făptura Mea, am primit a muri. Ci voi și învia, ca un Dumnezeu al cerului și al pământului și pre Tine te voi slăvi. Și acum... Cânta-voi milostivirea Ta, Iubitorule-de-oameni și mă voi închina mulțimii milei Tale, Stăpâne. Că vrând să mântuiești zidirea Ta, ai luat moarte, zis-a Precista; ci pentru învierea Ta, Mântuitorule, miluiește-ne pre noi toți. Apoi în loc de: Cuvine-se să Te fericim... se zice irmosul: Pre Dumnezeu a-L vedea... Și, după Tatăl nostru... se zice Condacul: Pre Cela ce S-a răstignit... Și celelalte ale Pavecerniței, după obicei și Apolisul. Plânsul Maicii Domnui Văzându-L pre Hristos pre Cruce, Răstignit de bunăvoie între tâlhari, Preasfânta Maica Sa, lovindu-se cu pumnii, striga: „Fiul meu Cel fără de păcat! Ești țintuit pe Cruce fără vină, Ca un tâlhar, Ca să redai viață neamului omenesc, după mare mila Ta! Cum pot eu să sufăr să te văd țintuit pre lemn, Pre Tine, născut fără durere, zămislit fără de bărbat! Cu câtă durere e frântă inima mea! S-a împlinit cuvântul lui Simeon: „O sabie îți va străpunge inima! Lumea se bucură, primid de la Tine Izbăvirea; Dar pântecele meu arde la vederea răstignirii Tale, Cum suferi Tu singur pentru toți, o, Fiul meu, Ci mântuiește-i pre toți ce-ți cântă ție! (Din stihirile Crucii și ale Născătoarei de Dumnezeu)